ROLUL PROFESORULUI LA CLASĂ

Profesorul este sursa de informaţii a elevilor, specialistul care tratează informaţia, o prelucrează, adaptând-o la sistemul de gândire al celor care învaţă; selecţionează şi ordonează informaţia pentru sporirea eficienţei ei formative; îndrumă şi conduce elevii la surse de informare, îi învaţă tehnicile de dobândire a acestora, de investigare, de descoperire a lor; elaborează o strategie didactică, un program de acţiune, cu obiective precise, în care prefigurează comportamentul la care ajunge elevul prin parcurgerea unei secvenţe de instruire.

Profesorul trebuie să aibă un stil general deschis de predare-învăţare care să-l ajute pe elev să-şi dezvolte inteligenţa, creativitatea şi aptitudinile, să-şi formeze o cultură generală şi un comportament social axat pe valorile morale. Rolul lui este, astfel, de a selecta, organiza metodic informaţia pentru predare-învăţare, de a transmite inteligibil şi argumentat, de a explica, de a crea motivaţii, de a orienta şi încuraja elevul, de a coopera cu el, de a pune probleme, de a crea situaţii-problemă, de a evalua rezultatele, de a stabili cauzele insuccesului şi de a-l ajuta pe elev să le înlăture.

Acest tip de comportament didactic solicită mai multe aptitudini didactice, educative, organizatorice şi tehnice, precum şi anumite calităţi ca: informaţia de specialitate, psihopedagogică şi metodică, inteligenţa creativă, atenţie distributivă în clasă, exigenţă echilibrată, cooperare şi respect faţă de elev, interes pentru instruirea elevilor, conştiinciozitate, perseverenţă, răbdare, echilibru psihic, fluenţa vorbirii, flexibilitatea gândirii, originalitate în stilul de predare-învăţare, autocontrol, spirit critic şi de observaţie, dragoste faţă de copii, înţelegere, umor, calm, onestitate, spirit de justiţie în notarea şi rezolvarea unor situaţii conflictuale.

Aptitudinea pedagogică – în opinia lui N. Mitrofan – înseamnă competenţa ştiinţifică (stăpânirea informaţiilor disciplinei în vederea manipulării materialelor specifice obiectului de învăţământ), competenţa pedagogică (metode/strategii pentru construirea diferitelor componente ale personalităţii elevului), competenţa psihosocială (optimizarea relaţiilor interumane în procesul educaţional).

Aptitudinile pedagogice ale profesorului se referă la: inteligenţă, memorie bună, capacitate de comunicare manifestată prin bogăţia vocabularului, asociaţii de idei, vorbire cu atribute estetice, gândire logică, spirit de observaţie, imaginaţie constructivă, atenţie concentrată şi distributivă, dicţie etc.

Aptitudinile didactice presupun: capacitate de proiectare şi realizare a activităţii didactice, selectarea şi organizarea metodică a informaţiei, transmiterea inteligibilă a informaţiei, expunerea logică, argumentată şi sistematizată, dialog cu elevii, formulare de întrebări explicite, aplicare a metodelor activ-participative, cooperare cu elevii, aplicare a cunoştinţelor etc.

Dintre aptitudinile educaţionale se disting: capacitatea de a cunoaşte şi a caracteriza elevii, de a stabili relaţii socio-afective, tactul pedagogic, echilibrul sufletesc, stăpânirea de sine, spiritul de justiţie, onestitatea, concordanţa vorbă/faptă, exemplul personal etc.

Aptitudinile organizatorice şi tehnice vizează: capacitatea de organizare a activităţii instructiv-educative, de a se informa şi de a lua decizii, de a conduce procesul instructiv-educativ; mânuirea şi întreţinerea instrumentelor şi aparaturii de laborator, a calculatoarelor, a tehnicilor audio-vizuale etc.

Sub presiunea trecerii de la un învăţământ preponderent informativ la unul centrat pe latura formativă se impune să se realizeze, prin formarea continuă, un profil profesional cât mai apropiat de imaginea ideală a cadrului didactic. Astfel, în învăţământul centrat pe elev profesorul are rolul de dascăl, mentor, moderator, sfătuitor, prieten şi model. El este tot mai mult recunoscut drept manager al clasei/colectivului de elevi şi nu poate realiza o activitate eficientă, cu finalităţi calitative evidente, dacă nu-şi pune mereu întrebări şi nu găseşte răspunsuri.

A.   Peretti oferă o valoroasă metaforă a managementului educaţional, care conţine un set de întrebări pe care trebuie să şi le pună orice manager, inclusiv cadrul didactic.

          "Bicicleta":

· Ghidonul: Care sunt principiile pe baza cărora îmi organizez activitatea?

·  Farul: Care sunt aspectele care trebuie reliefate? Care sunt zonele de obscuritate (...) rămase voit sau nu într-un con de umbră?

·   Cadrul: În ce condiţii de mediu acţionez? Care este cadrul de acţiune?

·    Roata: Asupra cui acţionez? Ce probleme am de rezolvat?

·  Pedalele: Care sunt punctele de sprijin pentru activitatea proiectată? Care sunt punctele de susţinere?

·   Apărătorile: Care sunt ameninţările? Cum să acţionez pentru a mă apăra de ele?

·  Portbagajul: Deţin informaţii, cunoştinţe, resurse care să-mi permită să-mi organizez activitatea? Care e bagajul de cunoştinţe de care dispun?

  Aşadar, în procesul de predare-învăţare-evaluare, funcţiile profesorului sunt: de organizare şi dirijare a lecţiilor conform obiectivelor, de reglare şi optimizare a procesului de instruire pe baza feedback-ului, de inovare a activităţii instructiv-educative.